Cu roaba în jurul Parisului

Ghenadie Popescu se află la Paris, participa în proiectul frasq. Despre asta spuneam aici. Iniţial, trebuia să organizeze o expoziţie, din obiectele strânse în timpul plimbărilor sale prin Paris. Între timp, planurile s-au cam schimbat. Până revine să ne spună mai multe detalii, am încercat să aflu de la el câte un pic despre toate.  Mai jos un scurt interviu:

irina chirica: Ghenadie, cum e Parisul?

ghenadie popescu: Cum  e  Parisul?  Cred că e  aşa cum îl vrei.

i.c.: Cum comunici, stiu că ai facut cândva cursuri de engleză?

g.p.: Cu  echipa  de  la  le  Generateur  comunic  într-o  engleză a mea   din 19 words-uri. Am noroc că-s doar femei şi fete şi  poate  pân  la  urmă o să scap fără bătaie.

i.c.: Şi franceză?

g.p.: În franceză doar 3 mot-uri. Da’ ştiu!?

i.c.: :). Spune-mi câteva cuvinte despre ceilalţi artişti pe care i-ai cunoscut? Sunt implicaţi în viaţa socială a comunităţii din care vin?

g.p.: Artiştii de aici sînt diferiţi şi toţi cu siguranţă sânt interesanţi. Eu  aproape că nu comunic, mai exact doar ascult şi privesc. Sint  aproximocaine – înţeleg, vreau să spun, dar nu pot. E o experienţă şi asta.

i.c.: Când ai prezentarea expoziţiei şi în ce va consta aceasta de fapt? Pentru că din câte am înţeles, proiectul iniţial s-a amânat.

g.p.: Prezentarea va fi duminica, 17 septembrie, şi va consta dintr-o acţiune care se va desfăşura în veceul sălii Le Generateur.  Acţiunea  porneşte de la ideea sau atitudinea de autopedepsire. Pedeapsa va fi şederea într-o cadă  pentru baie, plină cu pungi transparente în loc de apă.

Pedeapsa e pentru  utilizarea de informaţie falsă la elaborarea unui concept artistic. Cineva mi-a zis că locuitorii Parisului nu plătesc pentru apa potabilă, iar cei din suburbia – plătesc. Alături se va afla un televizor, care va derula video-piesa montată din materialul făcut în runda cu roaba în jurul Parisului. Durata acţiunii nu va fi mai mult de 15 min.

i.c.: Dor de Moldova? De usturoi? Mămăligă?

g.p.: De măliga şi usturoi mi-i dor tot timpul, chiar stand în “nijlocu” Moldovei. Nu ştiu dacă  mi-i dor de Moldova. Nu m-am gândit insistent-analitic la asta,poate fi ca şi cu usturoiu cu mm, să mi se facă dor brusc de ea,de Moldova, doar aflându-mă în măruntaiele, adică  pe  teritoriul care poartă numele respectiv.

i.c.: Merci frumos. Apropo, cand revii?

g.p.: Pe 22 am bilet avion până la Bucureşti.

detalii despre proiectul frasq.

Cu roaba, de la Naslavcea la Giurgiuleşti

Mai jos o să re-public un articol din Jurnal de Chişinău, dedicat lui Ghenadie Popescu, scris de Victoria Popa:

Ghenadie Popescu, sculptorul de mămăligă

Este pasionat de călătorii încă din copilărie, pentru că în drum se regăseşte, spune artistul plastic Ghenadie Popescu, care anul acesta a mers pe jos, împingând o roabă de culoare galbenă (din astea în care se cară tot felul de materiale), de la Naslavcea la Giurgiuleşti, având şi două genţi – una roşie şi alta albastră, aranjate în ordinea culorilor tricolorului. Potrivit artistului, călătoria a fost făcută în timpul concediului său, fiind o acţiune din categoria artei contemporane. În timpul călătoriei sale, a vizitat mai multe sate, uitate şi părăsite, majoritatea fiind populate de copii şi bătrâni. Mai trist este faptul că şi porţile mari ale caselor de răzeşi de la nordul Moldovei sunt îmburuienite, pentru că nu au fost deschise de ceva timp, spune Popescu.

A fugit de la sapă

Ne-a spus că a fugit de la sapă acum zece ani, fiind originar din satul Gura Căinarului, raionul Floreşti. Avea pe atunci doar studii medii generale şi

Fluture sau balama?

Ghenadie POPESCU, Fluture 2006, obiect, foto: Moni STĂNILĂ

Pe Sfatul ţării, cam asta ne explica Ghenadie Popesu, un artist plastic bine cunoscut în RM şi vreau să cred că măcar cunoscut în RO, despre o sculptură de lemn tri(-)coloră.

Fusesem la un fel de citro la Guguţă (uimitor ce preţuri are berea la Chişinău!)… Apăruse la un moment dat un tînăr cu ochi dostoievskieni, vaporos şi glumeţ. Terente, spuse Andreea.

Ghenadie POPESCU, Torba 2007, costum, foto: Moni STĂNILĂ

Şi acel Terente s-a apucat să ne descrie un personaj. Artist adevărat – garanta el. Ianuş, care oricum ne făcuse o listă de „oameni ce trebuie văzuţi”, ne-a solicitat completarea listei. Bun! Numărul de telefon al artistului şi hai la atelier. Cînd am pătruns în atelier lucrările ne asaltau din toate ungherele, de pe pereţi, din pervazul ferestrei. Lucrările de sculptură – că pînă la urmă şi artiştii care lucrează în pămînt tot sculptori sunt, aşa că şi Ghenadie tot sculpturi avea acolo, însă nu teracotă, nu piatră, mai puţin lemn. Materialul de bază folosit de artist e… mămăliga! Butaforie sau nu, porumbul măcinat e cel care naşte, prin mîna lui Ghenadie, lumea nouă după chipul celei vechi. Am privit atunci materialul ales ca liant între malurile Prutului, care, cel puţin cîteva sute de ani, a constituit hrana capitală a acestora.

Ghenadie POPESCU, Fluture 2006, obiect, foto: Moni STĂNILĂ

După cîteva luni am înţeles că porumbul măcinat înseamnă mai mult. Am înţeles asta dintr-o videoepistolă primită de la Ghena(die), unde o mînă fără cap sau corp sau caracter zdrobeşte porumbul, îl ştirbeşte, urîţindu-l şi fragmentîndu-l. E o scenă brutală, întretăiată pe alocuri de un priveghi, de un carnaval grotesc, de sărăcie.

Spre finalul epistolei, apare al doilea suport al lucrărilor-concept: plasa de rafie, plasa întinsă peste ochiul nostru – ăla de carne, cu instincte. Plasa de rafie, costumul tradiţional al „omului nou”. Omul fără identitate reală. Rinocerul lui Ionesco, cel care acceptă compromisurile politice, care gîndeşte în termenii managementului comercial, care adună oamenii din faţa parlamentelor lumii ăsteia pentru a-i înghsui în supermagazine, megapieţe, hiperalimentare… acolo unde porumbul fărîmiţat devine o amintire frumos ambalată.

Dar în epistola de care vorbim se simte o minimalizare a stomacului şi o creştere a conştiinţei. Pentru că „rafia” nu mai e un costum, e doar o plasă stingheră, aproape uitată, între cîinii hrăniţi din gunoiul public de omologul alcoolicului lui Ionesco, de personajul pozitiv al acestei realităţi tragicomice.

Ghenadie POPESCU, Mamalighin 2008, obiect, foto: Moni STĂNILĂ

Dacă întind coarda şi-mi dau voie imaginaţiei poetice, pot afirma că fiecare bob de porumb e conştinţa unui om, iar atunci, pentru mine, cuierul din mămăligă, medicamentele din mămăligă, telefonul din mămăligă, mănuşile de box din mămăligă nu sunt altceva decît „lumea nouă” (atît de asemănătoare cu cea veche) construită pe măcinarea conştiinţelor noastre. Poate Ghenadie n-ar fi întru totul de acord cu mine, dar pînă la urmă arta nu ar mai avea nici o valoare, fie ea artă plastică sau literatură, dacă nu ne-ar da, prin existenţa ei, posibilitatea de a o interpreta prin ochiul „cititorului”. Orice carte / pictură / sculptură are importanţă pentru mine în funcţie de sensul pe care mi-l dezvăluie, chiar şi atunci cînd mă îndepărtez de mesajul artistului.

Totuşi, încă nu e totul pierdut, fiindcă lumea nouă are preoţii ei. Gîndiţi de Ghenadie. Zebrafoanele (radiouri închise în mici zebre foarte foarte simpatice care prind multe multe posturi de radio) înghesuite peste tot, în hainele lor de puşcărie (imaginaţi-vă zebra!!), pregătite de atac şi scandal. Doi pe fereastră, unul pe masă, altul sub scaun. Numai buni să înceapă scandalul. Un fel de sabia lui Damocles. Dar zebrafoanele tac deocamdată. Tac şi privesc suspicios spre jugurile de pe pereţi. Jug de lemn, de blugi, de bomboane; n-are importanţă, tot juguri sunt. Doar căţeaua lumii noi ţopăie pe mese lăfăindu-şi ţîţele doldora de lapte pasteuriuzat, indiferentă la drepturile „naturale” ale omului închise în butuci, sau la ceea ce ascunde armata în dovleci.

Ghenadie POPESCU, Zebrofoni 2005, costum, foto: Ghenadie POPESCU

A trecut ceva vreme de cînd am fost, seri la rînd, în atelierul lui Ghena. Din cînd în cînd mai primesc de la el cîte un filmuleţ, cîte o videoepistolă. Unele vesele, altele sumbre, dar toate au – ca şi personajele lui Dumitru Crudu din romanul Măcel în Georgia – în spatele lor cîte un spectru, venit din iad să dezmintă eliberarea de orice formă a răului, odată trăită. Exact aşa cum personajele lui Crudu părăsesc împreună (ce bine! nu?) Tbilisi, făcîndu-şi curaj şi ţinîndu-se de mînă, fără să observe că în spatele autobusului sunt spectrele celor de care se tem mai tare (ca să nu mai vorbim de baborniţa pedagogă ce flutură steagul roşu de pe o culme pe alta a dealurilor georgiene), tot aşa şi filmuleţele sau lucrările lui Ghenadie Popescu sunt bîntuite, de undeva din umbră, fie de figura lui Ceauşescu, fie de statuia lui Stalin, fie de înterbarea fatală: fluture sau balama între Est şi Vest?

Moni Stănilă, articol publicat în Stare de Urgenţă, nr.15, 2009

Oxana Greadcenco: Fenomenul Ghenadie Popescu

Ori de câte ori am citisem câte ceva despre aventurile artistului Ghenadie Popescu nu puteam să nu mă bucur în sinea mea. Înseamnă totuşi ceva să spargi nişte tipare într-o societate atât de tradiţionalistă cum este cea din Moldova.

Ghenadie Popescu a şocat (şi nu exagerez deloc când folosesc termenul acesta) moldovenii noştri de mai multe ori, lăsându-i fără replică. S-a făcut auzit încă prin anii 90 când îşi începuse aventurile pe două roţi, străbătând mai multe ţări cu bicicleta. După ce se închise graniţele, abia în 2006 Ghenadie a pornit iar la drum. Şi de data asta cu bicicleta. În fiecare zi de călătorie trimitea mesaje de călătorie, fie prin telefon, email sau fax. În martie anul acesta au apărut “Cronicile lui Popescu“, ceva cu totul inedit în literatura de la noi.